Telemedicina, utilizată în carantină.
Nouă sud-coreeni contaminaţi cu coronavirus s-au întors acasă după un pelerinaj de opt zile în Israel, organizat de Biserica Romano-Catolică de la Seul. E greu de precizat dacă au ajuns în Locurile Sfinte şi au plecat cu virusul sau l-au contractat la faţa locului.
În centrul de izolare organizat la Tel HaShomer se află israelienii recuperaţi de pe Diamond Princess. Monitorizoarea lor se desfăşoară prin telemedicină, inclusiv cu ajutorul unor senzori montaţi în saltelele patului. Până şi recoltarea probelor de sânge se face fără ca subiectul să fie atins. Paisprezece zile în care nici un cadru medical nu va intra în centru. Cei unsprezece sunt ei înşişi izolaţi unul de celălalt.
Ce se petrece acum la Tel HaShomer e nivelul I din Planul de Urgenţă israelian în caz de epidemie. În funcţie de evoluţia lucrurilor, există încă trei niveluri:
Nivelul II – transformarea unui centru geriatric din Rishon LeZion (orăşel în continuarea Holonului, lipit de Tel Aviv) în centru Corona. /E vorba despre câteva sute de paturi).
Nivelul III.1 – transformarea unui spital de medicină generală, cu profil geriatric, în centru Corona. E vorba Shmuel HaRofeh, aflat tot în regiunea centrală, mai la nord de Rishon LeZion. (Câteva sute de paturi).
Nivelul III.2 – Transformarea unei secţii în centru Corona, în fiecare spital generalist din ţară.
Nivelul IV.1 – închiderea a două spitale (în Tel Aviv şi Ierusalim), transformarea lor în spitale Corona.
Nivelul IV.2 – Închiderea obiectivelor turistice şi a hotelurilor de pe întreg cuprinsul ţării.
Pentru mine, care aparţin unei patrii fără nici un plan, măsurile pe care le iau autorităţile din Israel sunt greu de imaginat. Există şi acolo politicianism cât cuprinde, sistemul de Sănătate e în pragul colapsului şi acolo. E drept însă că nivelul de profesionalism al cadrelor medicale şi dotările nu se compară.
Dar, în ce priveşte preocuparea pentru siguranţa cetăţeanului, diferenţa dintre Israel şi România e ca de la şah la babaroase.